miercuri, iunie 29

In tren

In fiecare luni imi dau intalnire cu mine pe peronul garii de vest, de unde iau personalul de la 8 fara 20 catre Bucuresti.
Nu ma grabesc nicaieri si timpul asta pe care il fur lumiii si mi-l rezerv doar mie e mai degraba castigat decat pierdut.
Il petrec citind o carte care parca nu-si are locul in alta parte sau pur si simplu urmarindu-mi gadurile cum aluneca pe deasupra nuantelor de verde din jurul sinelor si celor cateva vechi garnituri de tren uitate sub rugina si imbratisate de verdeata.
Destul de rar cat sa nu devina rutina, dar destul de des cat sa aiba continuitate, timpul asta petrecut in afara timpului imi aduce aminte de o cautare nedefinita, de acea parte din minte care cauta raspunsuri ale caror intrebari nu le cunoaste.
De fiecare data cand trenul se opreste, ma opresc si eu sa privesc lumina apusului care se strecoara printre frunze si printre firele de iarba.
Sunt putini calatori, iar undeva pe la jumatatea drumului nu se mai aude decat scartaitul discret al vagonului si zgomotul vantului.
E singurul loc care imi apartine in totalitate, pe care il pastrez cu egoism doar pentru mine, suspendat undeva intre Ploiesti si Bucuresti intr-o curgere de clipe pentru care timpul nu are sens.
O ora si 20 de minute mai tarziu, imi las gandurile aici, in spatiul in care o sa le regasesc peste o saptamana si ma reintorc in realitatea care incepe pe peronul garii de nord.

marți, iunie 14

23

Just sit there still for 7 minutes, with your lips following the words that you have known by heart for the last 4 years. With your mind wandering, you realize that with each day you know more and less about yourself. Why are you writing this in english? Why are you writing this at all? Is it your mind or only your fingers typing?



Something inside is breaking while you press replay. Your mind flies away like a kite that has been stolen away by the wind. Are you free or just lost?

luni, martie 7

Intrebare

(Disclaimer: textul de mai jos nu are la baza o documentare prealabila, ci reprezinta doar un moment de meditatie. In cazul in care ma insel stiintific in vreun fel va rog sa invocati principiul mai bine sa fiu prost cateva minute decat sa nu intreb si sa raman prost o viata si sa ma luminati:) )

Ma indreptam astazi catre un orasel prahovean nu tocmai primitor. Primul lucru pe care l-am observat la microbuzul la fel de neprimitor cu care am ajuns acolo a fost usa ruginita care arata de parca ar fi fost lipita acolo cu scotch. Tot cadrul imi dadea senzatia unei lumi paralele, nu mai buna sau mai rea, ci doar straina.
La un moment dat in timpul calatoriei am observat cum un fir de par mi-a alunecat pe podeaua microbuzului si m-a incercat o senzatie ciudata de disconfort la ideea de a imi abandona o parte din ADN in aceasta alta dimensiune. Stiu, suna a snobism, dar nu am gandit-o nici pe departe in felul asta, ci mai degraba ca pe o intruziune intr-un scenariu stiintifico-fantastic.
De aici pana la a ma intreba ce as simti fata de o clona de a mea, daca as avea una, nu au fost decat cativa pasi.
Trebuie sa specific ca nu am nici o parere definitiva vis-a-vis de clonarea umana, ci doar imi pun urmatoarele intrebari:
~ Daca o persoana clonata pornind de la ADN-ul meu ar avea aceasi anatomie ca si mine, oare ar gandi exact la fel si ar avea aceasi personalitate cu a mea?
~ Clar, raspunsul e nu pentru ca nu ar creste in exact acelasi context in care am crescut eu, deci daca as avea doua clone, de aceasi varsta, care ar creste in acelasi mediu, cat de diferite ar fi ca personalitate?
~ De unde ma intreb, oare clonarea ar putea sa dovedeasca existenta sufletului sau sa ne arate in ce procent suntem corpul nostru, in ce procent mediul in care am trait si daca exista si o a treia componenta care sa ne defineasca eul?

sâmbătă, decembrie 11

Draga Mos Craciun

Te rog nu te speria. In camera mea de camin nu am televizor, deci nu am vazut si nici macar nu stiu daca au inceput sau nu sa se difuzeze filmele clasice de Craciun, stii tu alea incarcate de clisee pe care le-am vazut cu totii de cel putin 10 ori. Asa ca poti sta linistit, nu am de gand sa-ti cer pace mondiala, sa-ti vorbesc despre spiritul Craciunului sau sa ma plang ca sarbatoarea asta a inceput sa-si piarda sensul. Dimpotriva, inca imi plac ceaiul cu scrotisoara, mirosul de brad si de portocale, luminitele din oras si culoarea aia speciala pe care o are cerul in noptile de decembrie. Ca in fiecare an ma fascineaza sa ma joc cu beteala din magazine si, la fel ca in celelalte 21 de ierni, o sa merg de Craciun la bunici. Probabil ca asta e singurul lucru care a ramas neschimbat, singura constanta pe care o am.
Si daca tot am eliminat din lista filozofia abstracta o sa crezi ca iti cer ca tot omul normal sa imi aduci o jucarie. Sa stii ca gresesti, sunt mare acum si nu mai astept jucarii. Nu ca nu mai imi plac, ci am trecut deja de primul meu job si am inceput sa mi le cumpar singura. Nu mai departe de saptamana trecuta mi-am cumparat o sabie din carrefour cu care as fi marsaluit cu draga inima pana in P6, sa le-o arat baietilor daca nu as fi fost suparata pe Sabin.
Nu, iti scriu pentru ca de Craciun vreau o scrisoare, scrisoarea aia, stii tu care, pe care o astept de doua luni. M-am plictisit sa primesc mailuri, au inceput sa ma enerveze emoticonurile de pe mess, iar despre mesajele de pe facebook nici nu mai vorbesc. Vreau o scrisoare adevarata, pe hartie. 8Nu prea imi pasa daca o sa fie cu pixul, cu stiloul sau cu creionul, ma intereseaza doar sa fie scrisa de mana.
Si pentru ca am gasit in camera video filmuletul de atunci de pe plaja cand eram singura fata cu pielea alba si buclele sarate, o sa-ti spun un secret.

miercuri, august 25

Departe

(16 august)

Se apropie toamna. Ciudat, inca e cald, inca e devreme, dar o simt in zborul pescarusilor. E o tristete vaga, o culoare mai fada, o senzatie ciudata de irosire a zilelor si a noptilor. O schimbare de stil, de continut? Totusi ceva ramane.

Azi noapte L-am visat dezamagit. E a doua oara. Mi-e constiinta patata de un ceva nedefinit. Sa fie timpul care tot trece?

Visez tot mai ciudat si tot mai mult oameni pe care abia daca i-am cunoscut. Imi pare ca mintea mi se reseteaza, ca trece in revista si trece mai departe. Mangai tabloul si gandul mi se agata inexplicabil de detalii nesemnificative.

De aici de sus cuprind cu privirea doar marea, aud doar valurile si pescarusii, iar restul lumii se sterge si se pierde in trecut.

Tot mai des ma trezesc cu senzatia ca ceva lipseste, ceva ce e acolo si ma bantuie, ca amintirea de neatins dintr-un deja-vu. Am inceput sa te uit.

luni, august 16

Sunt inca aici

O.N. cu dBM - Sunt inca aici
video

joi, iulie 22

Cunoastere

Imi simt corpul desprinzandu-se de mine si il simt cum se cutremura in jurul meu ca un turn prea inalt din cuburi de lemn, care sta sa se prabuseasca.
Il parasesc incet, ridicandu-ma si cand ajung la tavan, imi aduc aminte vag de ei. Imi pare rau, n-am apucat sa-mi iau la revedere, dar ii uit repede, in timp ce secundele se intind tot mai mult.
Ma indrept catre un infinit albastru, dar in timp ce plutesc spre el, il vad departandu-se tot mai mult. O greutate ma trage in jos, o umbra imi creste peste aripi si nu mai sunt aceeasi.


Deschid ochii si ma trezesc in camera mea.