Draga Mos Craciun

Te rog nu te speria. In camera mea de camin nu am televizor, deci nu am vazut si nici macar nu stiu daca au inceput sau nu sa se difuzeze filmele clasice de Craciun, stii tu alea incarcate de clisee pe care le-am vazut cu totii de cel putin 10 ori. Asa ca poti sta linistit, nu am de gand sa-ti cer pace mondiala, sa-ti vorbesc despre spiritul Craciunului sau sa ma plang ca sarbatoarea asta a inceput sa-si piarda sensul. Dimpotriva, inca imi plac ceaiul cu scrotisoara, mirosul de brad si de portocale, luminitele din oras si culoarea aia speciala pe care o are cerul in noptile de decembrie. Ca in fiecare an ma fascineaza sa ma joc cu beteala din magazine si, la fel ca in celelalte 21 de ierni, o sa merg de Craciun la bunici. Probabil ca asta e singurul lucru care a ramas neschimbat, singura constanta pe care o am.
Si daca tot am eliminat din lista filozofia abstracta o sa crezi ca iti cer ca tot omul normal sa imi aduci o jucarie. Sa stii ca gresesti, sunt mare acum si nu mai astept jucarii. Nu ca nu mai imi plac, ci am trecut deja de primul meu job si am inceput sa mi le cumpar singura. Nu mai departe de saptamana trecuta mi-am cumparat o sabie din carrefour cu care as fi marsaluit cu draga inima pana in P6, sa le-o arat baietilor daca nu as fi fost suparata pe Sabin.
Nu, iti scriu pentru ca de Craciun vreau o scrisoare, scrisoarea aia, stii tu care, pe care o astept de doua luni. M-am plictisit sa primesc mailuri, au inceput sa ma enerveze emoticonurile de pe mess, iar despre mesajele de pe facebook nici nu mai vorbesc. Vreau o scrisoare adevarata, pe hartie. 8Nu prea imi pasa daca o sa fie cu pixul, cu stiloul sau cu creionul, ma intereseaza doar sa fie scrisa de mana.
Si pentru ca am gasit in camera video filmuletul de atunci de pe plaja cand eram singura fata cu pielea alba si buclele sarate, o sa-ti spun un secret.

Departe

(16 august)

Se apropie toamna. Ciudat, inca e cald, inca e devreme, dar o simt in zborul pescarusilor. E o tristete vaga, o culoare mai fada, o senzatie ciudata de irosire a zilelor si a noptilor. O schimbare de stil, de continut? Totusi ceva ramane.

Azi noapte L-am visat dezamagit. E a doua oara. Mi-e constiinta patata de un ceva nedefinit. Sa fie timpul care tot trece?

Visez tot mai ciudat si tot mai mult oameni pe care abia daca i-am cunoscut. Imi pare ca mintea mi se reseteaza, ca trece in revista si trece mai departe. Mangai tabloul si gandul mi se agata inexplicabil de detalii nesemnificative.

De aici de sus cuprind cu privirea doar marea, aud doar valurile si pescarusii, iar restul lumii se sterge si se pierde in trecut.

Tot mai des ma trezesc cu senzatia ca ceva lipseste, ceva ce e acolo si ma bantuie, ca amintirea de neatins dintr-un deja-vu. Am inceput sa te uit.

Sunt inca aici

O.N. cu dBM - Sunt inca aici

Cunoastere

Imi simt corpul desprinzandu-se de mine si il simt cum se cutremura in jurul meu ca un turn prea inalt din cuburi de lemn, care sta sa se prabuseasca.
Il parasesc incet, ridicandu-ma si cand ajung la tavan, imi aduc aminte vag de ei. Imi pare rau, n-am apucat sa-mi iau la revedere, dar ii uit repede, in timp ce secundele se intind tot mai mult.
Ma indrept catre un infinit albastru, dar in timp ce plutesc spre el, il vad departandu-se tot mai mult. O greutate ma trage in jos, o umbra imi creste peste aripi si nu mai sunt aceeasi.


Deschid ochii si ma trezesc in camera mea.

Marie Curie

Am gasit aici urmatorul text despre Marie Curie, text din care m-a impresionat ultima fraza:

"Ever wondered where the word ‘Polonium’ came from? Well, it came from a Polish physicist and chemist and Nobel Prize winner Marie Curie who named her newly discovered chemical after her native country. Ever wondered what happened to this discoverer of Polonium, Radium and Theory of Radioactivity? She died on July 4, 1934, from aplastic anemia, as a result of exposure to radiation after working continuously in a small enclosed shed without any safety measures because radiation’s danger were not well understood at that time. To add to the misery, following her female instincts, she had carried test tubes containing radioactive isotopes in her pocket being mesmerized by the ‘pretty blue-green light’ that the substances gave off in the dark. "

Mi se pare tare dragut si absolut induiosator felul in care o femeie ramane tot femeie chiar si daca e om de stiinta.

Nightswimming

Imi imaginez o plasa de paianjen perfecta in care sunt prinsi zeci de fluturi albastri. Deodata plasa se rupe si fluturii zboara fiecare in alta directie. Asa arata mintea mea, invadata de ganduri care zboara haotic, numai ca doar a doua parte a imaginii o reprezinta. Incercarile mele fara vlaga de a-mi fixa gandurile intr-o retea complexa au fost mereu zadarnice.
Inca sunt neterminata si probabil ca e mai bine asa. Si mai probabil, ar trebui sa fac eforturi de a ascunde asta, la fel ca toti ceilalti care desi par a avea o directie, presupun ca sunt la fel de neterminati ca si mine. Desi ar fi calea mai usoara, efortul de a-mi construi o masca m-ar incetini.
Am incercat sa tin un jurnal, dar n-a iesit mare lucru:
„Ma blochez in fata foii albe de hartie pe care vreau sa o transform in oglinda. Catre cine scriu? Sentimentul singuratatii absolute ma copleseste si ma sufoca. Nevoia de a ma adresa, macar fictiv, unei persoane exterioare mie pentru ca gandurile mele sa capete sens ma face vulnerabila.”
Am nevoie sa ma exprim. Stangaci, gresit si jenant, dar am nevoie. Curajul imi lipseste de cele mai multe ori.
Zilele trecute, un zid m-a intrebat ce mi-ar spune copilul care eram daca ar sta de vorba cu mine. I-am raspuns „nu te mai recunosc”. Am mintit artistic, ca sa para mai tragic, mai cutremurator, dar nu stiu cat de departe e adevarul. Depinde la ce ora ma intrebi. Dimineata e adevarat. Noaptea, cand toti ceilalti adorm si imi pierd controlul si nevoia de a ma cenzura, sunt tot eu, doar mai mare. Poate de asta nu pot sa adorm, doar trebuie sa si fiu candva.