(16 august)
Se apropie toamna. Ciudat, inca e cald, inca e devreme, dar o simt in zborul pescarusilor. E o tristete vaga, o culoare mai fada, o senzatie ciudata de irosire a zilelor si a noptilor. O schimbare de stil, de continut? Totusi ceva ramane.
Azi noapte L-am visat dezamagit. E a doua oara. Mi-e constiinta patata de un ceva nedefinit. Sa fie timpul care tot trece?
Visez tot mai ciudat si tot mai mult oameni pe care abia daca i-am cunoscut. Imi pare ca mintea mi se reseteaza, ca trece in revista si trece mai departe. Mangai tabloul si gandul mi se agata inexplicabil de detalii nesemnificative.
De aici de sus cuprind cu privirea doar marea, aud doar valurile si pescarusii, iar restul lumii se sterge si se pierde in trecut.
Tot mai des ma trezesc cu senzatia ca ceva lipseste, ceva ce e acolo si ma bantuie, ca amintirea de neatins dintr-un deja-vu. Am inceput sa te uit.
