Imi simt corpul desprinzandu-se de mine si il simt cum se cutremura in jurul meu ca un turn prea inalt din cuburi de lemn, care sta sa se prabuseasca.
Il parasesc incet, ridicandu-ma si cand ajung la tavan, imi aduc aminte vag de ei. Imi pare rau, n-am apucat sa-mi iau la revedere, dar ii uit repede, in timp ce secundele se intind tot mai mult.
Ma indrept catre un infinit albastru, dar in timp ce plutesc spre el, il vad departandu-se tot mai mult. O greutate ma trage in jos, o umbra imi creste peste aripi si nu mai sunt aceeasi.
Deschid ochii si ma trezesc in camera mea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Odată văd că trupul
Îşi dă centura jos
Şi se îndepărtează de la mine!
Şi cade, săracul,
Fără paraşuta pusă,
Dar nu ţipă,
Nu se agită,
Parcă stă la plajă pe burtă
Pe dioxid de siliciu călâi,
Să-şi etaleze spatele biciuit
Şi să se laude cu asta.
Eu îl văd, şi mă apucă
Un râs de el,
Şi abia mă mai pot opri.
Râd de el pentru că nu ştie
Că el pluteşte
De pe călcâie
În groapă.
Şi-n loc de soclu,
El găseşte pământ.
Eu
Am lacrimi în ochi
De la atâta râs,
Mă duc fluierând
La treburile mele.
??.??.2009
Trimiteți un comentariu